Armă mortală este unul dintre cele mai apreciate thriller-uri din toate timpurile, fiind cel mai vizionat film în 1987, cu încasări de peste 65 de milioane de dolari. Filmul este povestea plină de adrenalină a prieteniei care se leagă între doi poliţişti, Martin Riggs – un alb rebel şi cam sărit care, de când i-a murit soţia, se aruncă în tot felul de acţiuni riscante fără să-i pese de viaţă, şi Roger Murtaugh – poliţist de culoare. Familist convins, tatăl unei fiice superbe pe nume Rianne, el tocmai a împlinit 50 de ani, dar tot se mai gândeşte că ar fi putut fi medic.
În numai 24 de ore, cei doi devin parteneri şi trec împreună printr-o nesfârşită cavalcadă de aventuri; ucid mai mulţi băieţi răi, supravieţuiesc unei curse în deşert, mânuiesc toate armele posibile şi imposibile, sar de pe clădiri, o salvează pe Rianne, trec cu maşina prin ziduri, sunt torturaţi etc… Film plin de suspans, care ţine încordat spectatorul de la început până la sfârşit. Capul tuturor atrocităţilor este un personaj amoral supranumit Generalul (Mitchell Ryan) care este ajutat de o bestie cu faţă de om, călăul său personal, Joshua (Gary Busey).
Armă mortală este considerat de mulţi ca fiind cel mai bun film dintre cele patru realizate până în prezent din seria cu acelaşi nume. Accentele comice ale acestui thriller au contribuit din plin la succesul imens al filmului.

Leave a Reply

Filme noi, Filme Online gratis subtitrate in romana fara intreruperi HD. Filme Online gratis traduse in limba romana si filme online noi.Filme Online 2012 Gratis cu subtitrare in romana